Mi-am revazut prietenii copilariei…

Mi-am revazut prietenii copilariei…

În vis! Da, i-am visat pe toți. Am visat cum ne jucam, cum râdeam, cum uitam de toate grijile atunci când ne întâlneam. A fost un vis special pentru că atunci când m-am trezit mi-am dat seama că între noi există o legătură puternică ce timpul nu o distruge ci o face să prospere, să rămână vie pentru vremea în care ne vom aminti. E adevărat că pe unii nu i-am văzut de ani întregi iar pe unii nu îi văd decât ocazional atunci când merg la bunici; dar și când îi văd privirele noastre nu bagă de seamă timpul ce a trecut iar în ochii noștri se citește aceeași nerăbdare ca atunci când așteptam ca unul dintre noi să termine de mâncat pentru a ne putea juca. Atunci când întâlnesc oamenii speciali din copilăria mea, timpul se reîntoarce în pragul sufletului meu și-mi...

Anna in vesmant de sange – Kendare Blake

Anna in vesmant de sange – Kendare Blake

Această carte, este o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură, o carte de mi-a dat coșmaruri și m-a făcut de cele mai multe ori să tresar și să-mi fie frică. „ Anna în veșmânt de sânge ” este povestea unei fete asasinate la vârsta de 16 ani și care, în urma unor blesteme, se hrănește cu sângele celor ce îi trec pragul casei. Tânărul care trebuie să o oprească este un iscusit vânător de fantome, care moșnește această deletnicire din moși strămoși. Cas, este un adolescent ca ori care altul, doar că, vânatul fantomelor nu îl lasă să aibă viața zbuciumată a tinerilor din jurul său. Problema Annei i se pare simplă: trebuie să o omoare așa cum a făcut de atâtea ori și apoi să plece împreună cu mama lui în următoarea călătorie. Lucrurile nu sunt însă deloc așa cum...

Mesaje transmise gresit?

Mesaje transmise gresit?

Am evitat mereu să vorbesc despre mesajele pieselor, ale cărților, ale mediilor online pe care le frecventez. Am evitat să vorbesc despre influența reclamelor și a sloganelor și asta pentru că sunt de părere că fiecare ia doar ce își dorește dintr-o anumită carte sau melodie. Mesajele vor fi mereu altele pentru că fiecare gândește diferit și atribuie diferite semnificații unor versuri sau situații. S-a vorbit foarte mult zilele acestea despre proasta influență pe care o are melodia Deliei ( deja foarte cunoscută ) „ Da mamă, sunt beată ”. Am ascultat versurile și mi se pare ok. Nu văd o influență nefastă asupra adolescentelor, nu văd că vor începe să facă ceva ce nu au făcut încă. Din contră, melodia Deliei, prezintă o realitate care există de foarte mult timp,...

O afacere ingrozitor de bestiala ( Varcolac contra Dragon ) – Baietii Furiosi

O afacere ingrozitor de bestiala ( Varcolac contra Dragon ) – Baietii Furiosi

Chiar aveam nevoie să citesc o astfel de carte: scurtă, ușoară și captivantă. „ Vârcolac contra dragon ” este o carte pentru copii dar care poate fi citită de oricine, indiferent de vârstă. Este o carte ce îți menține interesul și te îndeamnă să o citești pagină cu pagină. Când un dragon mort ajunge la Societatea Regala pentru Protecția Creaturilor (SRPC), Ulf știe că are de-a face cu un vânător de creaturi foarte periculos. Ceea ce el nu știe este că acest vânător va face tot ce îi stă în putință pentru a pune mâna pe conacul Farraway, inclusiv să se dea drept inspector general care dorește să rezolve cazul uciderii dragonului. Ajutat de către fantoma celui ce a înființat SRPC-ul și de zâna Tiana, Ulf află că acest vânător nu este nimeni altul decât moștenitorul...

Simfonie in alb – Adriana Lisboa

Simfonie in alb – Adriana Lisboa

O carte care pe cât de interesantă este, pe atât de șocantă mi s-a părut. „ Simfonie în alb ” este povestea a două surori care ascund un secret oribil al copilăriei lor și care abia la bătrânețe îl recunosc una față de cealaltă. Un secret care le transformă relația într-una platonică și din cauza căruia se evită cât de mult pot. Când Clarice pleacă în timpul copilăriei la Rio de Janeiro să-și facă un viitor alături de mătușa ei Berenice, Maria Ines, sora mai mică, se simte părăsită și nutrește pentru ea sentimente de ură și frustrare, ajungând să aibă o relație cu vărul ei de-al doilea Joao Miguel care îi va deveni și soț mai târziu. În cele din urmă pleacă și ea la Rio de Janeiro, unde îl întâlnește pe Tomas, un adolescent care se îndrăgostește iremediabil se ea...