Noi, oamenii, asteptam…

Noi, oamenii, asteptam…

Așteptăm. Ce? Pe cine? Mulți dintre noi nu ar ști să răspundă la aceste întrebări, dar toți știu că așteaptă. Unii, dimineața, așteaptă să vină seara. Unii, luni, așteaptă să vină vinerea. Unii, vara, așteaptă să vină iarna. Toți așteptăm ceva. Mulți așteptăm de când ne naștem să găsim fericirea. Omul pare o ființă răbdătoare pentru că tânjește după câte ceva întreaga sa viață. Nu se mulțumește cu ce are pentru că știe că ce își dorește trebuie așteptat și așteaptă. Uită însă să se bucure de clipă iar când trece, o așteaptă din nou. E un cerc în care ne învârtim fără să vrem doar pentru că știm că trebuie să așteptăm. „ Așteaptă și vei primi ” – obișnuiesc să spună cei mari copiilor. Vrem să fim răbdători, să știm că primim însă atunci când primim nu vedem...

Iluzii – A. Pike

Iluzii – A. Pike

Am așteptat cu sufletul la gură să citesc al treilea volum din seria „ Aripi ” și așa cum m-am așteptat mi-a plăcut la fel de mult ca și primele două. De asemenea l-am devorat în câteva ore și parcă nu mă săturasem de el. Mai vreau! Mai vreau! Mai vreau! Laurel, zâna toamnă, își continuă viața printre oameni, alături de iubitul ei David și bunii ei prieteni, Chelsea și Ryan. După ce se obișnuiește cu puterile de zână, cursurile de la Avalon și absența lui Tamani, la începutul clasei a doisprezecea are parte de o surpriză imensă: la școala ei apare un elev nou, Tamani. Prezența lui îi dă viața peste cap dar nu numai atât. Cum niciodată lucrurile rele nu se sfârșesc doar se ascund în viața lui Laurel apare și Yuki, o surpriză pentru toată lumea. Decizii peste...

Copiii lampii fermecate ( vol 3 Cobra, Regele din Katmandu ) – P.B. Kerr

Copiii lampii fermecate ( vol 3 Cobra, Regele din Katmandu ) – P.B. Kerr

Din păcate nu am citit primele două volume ale acestei cărți dar cu siguranță voi vrea să le citesc pentru că mi se pare o care fascinantă pentru copii. O carte, care te prinde și nu-ți mai dă drumul până când nu o parcurgi în totalitate. „ Cobra, Regele din Katmandu ” este volumul 3 al seriei de mare succes „ Copiii lămpii fermecate ” și ne aduce în prim plan aventura lui John și Philippa Gaunt, doi copii djini, în Marea Indie. După ce prietenul lor, Buck, dispare; cei doi gemeni decid să-și facă două clone care să-i înlocuiască cât timp sunt plecați în marea lor aventură. Nu aveau de unde să știe că mica lor escapadă nu era doar o simplă călătorie la unchiul lor în Londra și că Buck fusese martorul unor crime îngrozitoare. Când l-au găsit pe insula mătușii lui,...

Si oamenii fac minuni!

Si oamenii fac minuni!

Obișnuiesc oamenii să mai creadă în minuni? Dar să facă minuni? Nu nu ai nevoie de puteri miraculoase sau de mai știu eu ce. Ai nevoie doar de bunătate și credință. Tu, poți fi o minune în viața cuiva. Poți fi ajutor atunci când aproapele tău are nevoie. Trebuie doar să deschizi ochii și să vrei să fii acolo. Mâinile tale pot înfăptui minuni: căci dăruiesc îmbrățișări calde oamenilor înfrigurați. Vorbele tale sunt minuni căci au puterea să distrugă sau să clădească un om; să-l ajute să urce sau să-l coboare spre necunoscut. Ochii tăi sunt minuni căci cu ei poți spune altora că ai văzut frumusețile lumii; poți crea povești ca apoi să povestești celor ce nu le văd. Urechile tale sunt minuni pentru că poți auzi cuvintele frumoase și le poți îndrepta pe cele urâte....

Nu toti prietenii mei sunt ca mine dar eu tot ii iubesc!

Nu toti prietenii mei sunt ca mine dar eu tot ii iubesc!

Nu toți prietenii mei au aceleași pasiuni ca și mine dar asta nu înseamnă că nu ne înțelegem și nu ne iubim. De pildă, nu toți prietenii mei iubesc cărțile, ciclismul sau fotografia însă întotdeauna se interesează de ceea ce îmi place. Am prieteni care sunt muzicieni, IT-iști, scriitori; nu e piedică pentru prietenia noastră, din contră, este un plus care ne aduce împreună. Nu toți prietenii mei au studii superioare dar nu îmi sunt inferiori. Învățăm unii de la alții și evoluăm împreună ca oameni. Am prieteni ce sunt de altă religie, altă naționalitate și nici nu știi cât mă bucură acest lucru. M-au făcut să realizez cât de puține lucruri știu și să-mi doresc să cunosc mai mult. Am prieteni de moment sau de-o viață întreagă. Am prieteni virtuali și prieteni...