Copilarie, iarta-ma c-am vrut sa fiu om mare!

Copilarie, iarta-ma c-am vrut sa fiu om mare!

Atunci când ești trist, te refugiezi în ceea ce îți este mai drag: buzele persoanei iubite, brațele părinților, poveștile bunicilor, petrecirile cu prietenii sau pur și simplu te întorci în copilărie. Acolo unde ai fost cu adevărat fericit. Acolo unde singura grijă era cum să-ți convingi mama că nu vrei să mai mănânci pentru că ești așteptat să bați mingea în spatele blocului. Eu mă întorc des la copilăria mea. E cel mai bun refugiu: povești de seară, mere coapte în rolă, cozonacii de Crăciun, zâmbetele în zilele ploioase, înghețata murdară de pe bluza preferată a mamei, umerii tatei care mă ridicau deasupra tuturor. Toate acestea sunt un refugiu. O stare în care mă simt bine, sunt fericită, sunt Eu. Dar vezi tu.. anii trec.. devenim adulți. Ne îndrăgostim, rănim...