Lasa-ma sa te port si-ti arat unde vei ajunge!

Lasa-ma sa te port si-ti arat unde vei ajunge!

Care e drumul meu? Unde ajung dacă îi urmez pe alții? Dar dacă merg singură? M-am lăsat pradă tuturor îndoielilor. L-am lăsat să mă poarte pe brațe, spre abis, spre înălțare. Cu teamă și curaj deopotrivă. Am știut că El va sparge toate zidurile, am șiut că atunci când sunt cu El drumurile nu au înfundături ci doar cotesc spre o altă direcție. Mi-am lăsat toată credința și durerea în brațele Sale și mi-a vindecat-o, mi-a arătat un nou început, pe același drum. Nu-mi scrie o altă realitate însă o face mai frumoasă, mai suportabilă, mai palpabilă. Mâinile Sale asupra mea îmi iau durerea și o transformă-n fericire. Cum? Cu răbdare! El nu mă ceartă atunci când greșesc. Mă ridică, mă mustră și mă șterge de parf dar întotdeauna îmi dă drumul în lume. El mă îndeamnă...

Ce faci, straine? ( II )

Ce faci, straine? ( II )

Bună! Ce faci? Nu am mai vorbit de ceva timp. Te-am uitat, m-ai uitat… important e că acum ne-am amintit. Suntem aici. Hai să vorbim. Azi sufletul ți-a fost gol? Ai simțit și tu acel suspin? Ți-a fost dor? Ce faci străine când în drumul tău vezi omul care îți lipsește? Îl tragi de mână? Îl iei în brațe? Îl săruți? Sau.. pur și simplu întorci capul ca și cum nici nu ar fi acolo? Apoi timid, îți ștergi o lacrimă. De ce străine? Te temi? Spune-mi.. Azi ai văzut soarele pe strada ta? A fost umbrit de nori? Dar primăvara? A reușit să te inunde? Nu? Nu e problemă… nici pe mine. Străine? Ce faci? Ești...

De ce eu? Ca eu sunt femeie?

De ce eu? Ca eu sunt femeie?

Mi s-a zis acum ceva timp: „dacă ar fi ceva între noi, ai veni cu mine?” atunci am răspuns „aș merge până la capătul pământului pentru persoana pe care o iubesc.” Dar nu am mai primit nici un răspuns… Apoi m-am gândit: de ce eu? De ce eu ar trebui să renunț la planurile și visele mele? De ce eu ar trebui să o iau mereu și mereu de la capăt lângă diverse persoane? Pentru că pot! Dar oare un bărbat nu poate renunța la sine pentru a fi lângă persoana iubită? Nu poate renunța la confortul personal pentru a o lua de la zero lângă Ea? M-am gândit că mi s-a cerut de multe ori să renunț la ceea ce eu îmi doresc cu adevărat pentru ceea ce își doresc alții cu adevărat. Mi s-a cerut înțelegere, răbdare când nimeni nu a putut să mi le ofere. Am lăsat în urmă vise și...

Unde ai fost, tata? ( X )

Unde ai fost, tata? ( X )

- Știi ce greu mi-a fost perioada asta? Știi că am vrut să mor? Unde ai fost tată când te-am strigat? Unde ai fost când a durut? – Tată, am rămas fără aer în urma durerii. Am simțit că mă prăbușesc, dar azi nu ai fost prezent. Nici ieri nu ai fost, nici mâine nu vei fi. – Unde ai fost, tată? Am avut nevoie de tine când m-am trezit cu TREBUIE în gând. M-ai învățat că brațele tale mă prind în cădere. M-am lovit tată, de lume, de griji, de nevoi, pentru că tu, tată, nu ai fost aici. -Spune-mi tată, unde ai fost? M-am uitat la ceas și am numărat până la 10. Credeam că te ascunzi după ușă, că atunci când voi porni în căutarea ta, îmi vei pune mâna la ochi și-mi vei spune: „ Prinț sau prințesă? ”. -Tată, azi, după ușă, mi-a fost toată durerea. Nu ai fost...

Spune-mi tu: cui ii pasa?

Spune-mi tu: cui ii pasa?

E o perioadă, în viață, când îți dorești să le pese, când îi strigi cu disperare dorind să te audă, când te agăți de ei crezând că acolo e întreaga ta viața. Te înșeli. Lor le pasă atât cât conștiința să le fie curată. Se interesează de tine, încât să se asigure că ești ok, ca apoi, comod să-și vadă de viața și fericirea lor. Nimeni nu-și sacrifică zona de confort pentru tine, pentru binele tău, pentru fericirea ta. Ei te caută pentru că, în primul rând, trebuie să se simtă ei bine și abia mai apoi să te simți tu confortabil. I-am strigat. Nu o dată, nu de două ori ci de zeci de ori. Au întors capul, m-au privit, m-au mângâiat cât să fiu bine, dar mereu și-au văzut de drum. S-au mai întors uneori dar niciodată nu s-au oprit. Când nu am mai putut să țin pasul cu...

Copilarie, iarta-ma c-am vrut sa fiu om mare!

Copilarie, iarta-ma c-am vrut sa fiu om mare!

Atunci când ești trist, te refugiezi în ceea ce îți este mai drag: buzele persoanei iubite, brațele părinților, poveștile bunicilor, petrecirile cu prietenii sau pur și simplu te întorci în copilărie. Acolo unde ai fost cu adevărat fericit. Acolo unde singura grijă era cum să-ți convingi mama că nu vrei să mai mănânci pentru că ești așteptat să bați mingea în spatele blocului. Eu mă întorc des la copilăria mea. E cel mai bun refugiu: povești de seară, mere coapte în rolă, cozonacii de Crăciun, zâmbetele în zilele ploioase, înghețata murdară de pe bluza preferată a mamei, umerii tatei care mă ridicau deasupra tuturor. Toate acestea sunt un refugiu. O stare în care mă simt bine, sunt fericită, sunt Eu. Dar vezi tu.. anii trec.. devenim adulți. Ne îndrăgostim, rănim...