Copilarie, iarta-ma c-am vrut sa fiu om mare!

Copilarie, iarta-ma c-am vrut sa fiu om mare!

Atunci când ești trist, te refugiezi în ceea ce îți este mai drag: buzele persoanei iubite, brațele părinților, poveștile bunicilor, petrecirile cu prietenii sau pur și simplu te întorci în copilărie.

Acolo unde ai fost cu adevărat fericit. Acolo unde singura grijă era cum să-ți convingi mama că nu vrei să mai mănânci pentru că ești așteptat să bați mingea în spatele blocului.

Eu mă întorc des la copilăria mea. E cel mai bun refugiu: povești de seară, mere coapte în rolă, cozonacii de Crăciun, zâmbetele în zilele ploioase, înghețata murdară de pe bluza preferată a mamei, umerii tatei care mă ridicau deasupra tuturor. Toate acestea sunt un refugiu. O stare în care mă simt bine, sunt fericită, sunt Eu.

Dar vezi tu.. anii trec.. devenim adulți. Ne îndrăgostim, rănim și plângem. Mama nu mai e să sufle peste rană să o aline. Trecem singuri prin emoții și singurătate. Unii sunt prea ocupați pentru noi, noi suntem prea ocupați pentru alții.

În copilărie eram prea ocupați pentru a dormi, a mânca, a fi singuri. Acum toate acestea ne țin prea ocupați pentru a fi fericiți.

Maturitatea a venit cu prea multe griji și oameni haini. A venit cu…prea puțină fericire. Am crescut și am pus baza fericirii în lucruri și oameni, în emoții pe care le trăim doar în anumite momente iar când nu le am…mă întristez. De ce? Pentru că maturitatea m-a făcut dependentă de siguranța oferită de cei din jurul meu.

Mi-am dorit să fiu om mare, să fac doar ce îmi place și când am devenit.. am realizat că omul mare care sunt e nefericit.

Iartă-mă copilărie și întoarce-te într-o zi!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>