Si ai plecat…

Si ai plecat…

Am reușit să te mai văd, nu o odată ci de 5-6 ori. Am reușit să îți spun cât de mult te prețuiesc, cât înseamnă prezența ta între noi și totuși…ai ales să pleci.

O dată cu plecare ta am închis ultima punte spre copilăria mea, atât de fericită! Am închis ultima punte spre un trecut frumos, colorat și dulce. Ai luat cu tine ultimul vis. Ai închis poarta copilăriei mele, pentru totdeauna, în urma ta.

Când te-am condus pe ultimul drum, am plâns, cum nu credeam că voi plânge. Am plâns pentru bunicul, bunica, pentru tine și pentru noi toți. Am plâns fragilitatea vieții, gândindu-mă că, în urmă cu câteva zile te țineam de mână iar acum, mâna ta era prea rece și străină mie.

Am plânsul chipul tău care îmi trezea atât de multe emoții, amintiri și neliniști.

Ai plecat și ai luat cu tine tot copilul care mai trăia în curtea veselă de odinioară. Ai lăsat doar amintiri frumoase și oameni care își vor aminti de tine când vor trece prin dreptul porții tale, atât!

Să te condamn? Ar fi inuman! Atât ți-a fost să fie… și mie… tot atât.

Caut să te înțeleg, să accept faptul că așa ți-a plăcut ție să trăiești. Știu că m-ai iubit și tu știi că te-am iubit. Ți s-au luminat ochii când te-am strâns de mână și ți-am spus asta. Atunci am crezut că mai era o speranță; din păcate mă înșelasem. Ție deja ți se pregătea mare călătorie.

Rămâi cu bine iar eu te voi purta veșnic în amintire!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>