Zilele trecute El mi-a vorbit…

Zilele trecute El mi-a vorbit…

Știți zicala aceea: „Dă-mi două palme să mă trezesc la realitate ”?

Ei bine, se pare că cineva a preferat să-mi dea un pumn pentru a coborî cu picioarele pe pământ, pentru a realiza încă o dată importanța celor dragi mie.

Zilele trecute, omul drag al copilăriei mele, a ajuns în comă la spital. El, omul puternic și blând, care mi-a făcut copilăria un loc magic, atârnă de un fir de ață.

În acest timp, eu ceream atenția unor oameni care nu mă doreau în viața lor iar pe el îl ignoram. Atunci când am aflat că e posibil ca în casa bunicilor mei, el să nu mai fie, m-am trezit! Am realizat cât de important e să-i prețuiesc pe oamenii din viața mea, pe cei care mă iubesc.

Azi îl rog pe El să-l trezească pentru a-i spune cât de mult îl iubesc, pentru a vorbi cu mine, pentru a mă îmbrățișa. Îl rog să-l ocrotească și să ne lase să ne bucurăm de el căci e important pentru noi.

Atunci am realizat că nici o clipă nu e de ajuns pentru a o petrece în compania celor iubiți. Timpul nu e suficient pentru nimeni căci mereu va lupta contra ta.

Azi l-am văzut. I-am vorbit și tot azi El mi-a dat speranță. Omul drag al copilăriei mele a reacționat la chemarea mea, m-a strâns de mână, și-a dat o șansă.

El e acolo, îl veghează și va avea grijă să aibă parte de ceea ce e mai bine pentru el.

Mulțumesc Ție, pentru lecții și speranțe!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>